Exerciții pentru ridicarea sânilor

Cremele, gelurile, plasturii, tincturile care promit să mărească sânii sunt doar iluzii şi tehnici de marketing. Singurele modalităţi prin care sânii pot fi măriţi sunt intervenţiile chirurgicale şi îngrăşarea.

Exercitii pentru ridicarea sanilor
Exercitii pentru ridicarea sanilor

Musculatura sânilor este direcţia în care trebuie să lucraţi pentru a face faţă dorinţei de a avea un bust mai atrăgător, fără a apela la bisturiu. Exerciţiile modifică doar felul în care arată sânul, creând iluzia unui sân mai mare.

Trainerul Jen Comas Keck, fostă sportivă şi antrenor personal, a gândit un program de antrenament specific pentru musculatura sânilor.
Pentru ca acest antrenament să funcţioneze, alegeţi greutăţile în funcţie de corp. Acestea trebuie să fie suficient de grele. Ca să vă daţi seama care e greutatea potrivită, după terminarea unei serii ar trebui să fiţi capabile să mai faceţi doar două repetări, nu mai mult. Dacă mai aveţi energie, înseamnă că greutatea a fost prea uşoară.

Antrenamentul se efectuează de cel puţin două ori pe săptămână, iar îmbunătăţirea aspectului se face în timp şi cu multă muncă.

Exerciţiul #1
Stai întinsă pe o bancă de exerciţii dreaptă, cu faţa în sus, cu braţele paralele, întinse către tavan şi cu câte o greutate în fiecare mână. Cu braţele tot paralele apropie greutăţile de piept până ajung în dreptul acestuia, apoi împinge-le înapoi către tavan, în poziţia iniţială.
Repetă mişcarea de 10 ori, apoi treci la următorul exerciţiu, fără a face pauză.

Exerciţiul #2
Flotările clasice sunt foarte eficiente pentru întărirea musculaturii sânilor. Poziţia iniţială este cu faţa la podea, cu palmele lipite de sol, paralele, cu braţele întinse aliniate cu umerii şi călcâiele lipite, cu întreg corpul aliniat, formând unghi de 45 de grade cu solul. Se flexează doar braţele, până se ajunge cu corpul paralel cu solul. Se face o pauză de câteva secunde, cât rezişti în poziţie, apoi se revine la poziţia iniţială, mişcarea executându-se cât mai lent. Se fac 10 astfel de flotări, apoi te odihneşti 90 de secunde.

Exerciţiul #3
Stai întinsă pe o bancă de exerciţii înclinată, cu înclinaţia între 15 şi 30 de grade, cu faţa în sus, cu braţele paralele, întinse către tavan şi cu câte o greutate în fiecare mână. Cu braţele tot paralele apropie greutăţile de piept până ajung în dreptul acestuia, apoi împinge-le înapoi către tavan, în poziţia iniţială.
Repetă mişcarea de 10 ori, apoi treci la următorul exerciţiu, fără a face pauză.

Exerciţiul #4
Stai întinsă pe o bancă de exerciţii dreapta, cu faţa în sus, cu braţele paralele, întinse către tavan şi cotul uşor îndoit, cu câte o greutate în fiecare mână. Desfă braţele în lateral, până când greutăţile ajung la nivelul pieptului. Menţine poziţia câteva secunde, apoi adu lent greutăţile în poziţia iniţială. Fă 10 repetări, apoi te poţi odihni 90 de secunde.
Pentru un antrenament cât mai eficient, fă exerciţiile #1 şi #2, repetă #1 şi #2, fă o pauză de 90 de secunde, fă exerciţiile #3 şi #4, repetă #3 şi #4.

Antrenamentul poate fi făcut doar pentru bust sau poate fi inclus în rutina zilnică.