Când vine vorba de profilaxia și intercepția problemelor dentare, România este, cu siguranță, printre țările codașe.
Profilaxia dentară reprezintă ansamblul măsurilor stomatologice care se iau pentru a preveni apariția bolilor dentare. Ea este urmată de intercepția lor, adică depistarea precoce a cariilor sau a unor anomalii dentare și soluționarea problemelor din timp, pentru a evita complicațiile.
Dragi părinți, copiii trebuie duși de mici la stomatolog!
Prima vizită nu trebuie să fie traumatică. De exemplu, este de preferat ca la prima ședință să se facă o consultație, o prezentare a aparaturii și eventual un periaj profesional, nu să trebuiască să începi cu rezolvarea unei carii, unde experiența poate fi înspăimântătoare pentru cei mici.
Odată ce dinții sunt erupți, putem începe cu prima și poate chiar cea mai importantă lecție: cum să îți faci un periaj corect!
Apariția cariilor încă de la vârste de 4-5 ani se datorează nu doar unei alimentații bogate în zaharuri, ci și unui periaj incorect.
Adițional se pot face în cabinet periaje dentare, airflow sau detartraje (acestea din urmă sunt folosite în general în cazul dinților definitivi), o dată la 6 luni.
Un alt mijloc de prevenție îl reprezintă sigilarea dinților.
Sigilantul este de fapt o peliculă de lac care are rolul de a proteja dinții împotriva cariilor, acolo unde alimentele retenționează cel mai mult.
Odată ce cariile au început să apară, intercepția trebuie făcută cât mai devreme. Când cariile ajung în profunzime, nervul este afectat iar riscul să pierdem dintele de lapte înainte de momentul erupției celui definitiv creează anumite modificări de ocluzie și apariția anomaliilor dentare. Cu alte cuvinte, majoritatea copiilor vor fi nevoiți să poarte aparat ortodontic pentru a corecta modificările de poziție care succed pierderii precoce a dinților.
Când vorbim de intercepție putem să amintim și de acele ticuri vicioase (suptul degetului, interpunerea buzei sau a altor obiecte între dinți, respirația orală). Dacă nu sunt suprimate încă de la început, cu siguranță sunt foarte mari șansele să apară anomalii dento-maxilare. Medicul stomatolog vă poate ajuta să găsiți soluții în acest sens.
În general, la nivel internațional se încearcă educarea populației prin prezentarea frecventă la controale și igienizări, cel puțin o dată pe an. Ideea de "mă duc doar când mă doare dintele" trebuie să dispară. Cu cât ne neglijăm, cu atât problemele și costurile sunt mult mai mari.
Indiferent de vârsta la care un dinte începe să fie afectat, lucrurile se petrec în cascadă: carie simplă, carie profundă, devitalizarea dintelui, infecția dintelui la rădăcini, până la extracția lui, iar din acest moment soluțiile sunt laborioase și mult mai costisitoare decât dacă am fi avut mai multă grijă de acel dințișor și am fi rezolvat problema din timp.
Încercăm zi de zi în cabinetele dentare să schimbăm percepția oamenilor în ceea ce privește stomatologia și igiena dentară.
Un zâmbet frumos este rezultatul igienei dentare corecte și consecvente. Să nu uităm că educarea celor mici în această privință este foarte importantă!