Profesorul Ian Baldwin –director al Departamentului de Ecologie moleculară al Institutului Max Plank din Yena - și colaboratorii săi au realizat mai multe experimente în S.U.A., privind comportamentul plantelor care răspund la semnalele din mediul înconjurător.
Colectivul condus de prof. Baldwin, folosind senzori chimici, a investigat felul în care comunică plantele și a descoperit că plantele pot plânge și transmite strigăte de ajutor, de avertizare, prin niște mirosuri pe care simțul uman nu le poate percepe. Avertismentul se transmite copacilor și plantelor din jur pentru a se apăra.
Despre sensibilitatea și sufletul sensibil al plantelor există o literatură științifică bogată.
Toată lumea a luat la cunoștință faptul că muzica simfonică, muzica de bună calitate, le place florilor, ele se dezvoltă și înfloresc mai repede. La aceasta se adaugă și afecțiunea noastră, simțind când le iubim și le transmitem gânduri pozitive. În schimb, “manelele” sau muzica de tip “hard rock” le distruge.
Revenind la poetul nostru național, tot el afirma că omul și celelalte viețuitoare de pe Pământ n-ar putea trăi nici din pământ, nici din aer, nici din apă, nici din razele soarelui, deși au nevoie de toate acestea. Planta, prin asimilația clorofiliană face din toate aceste elemente inerte, moarte, statice, viață. Este unul dintre marile “miracole” ale existenței noastre. Pe măsură, însă, ce evoluează cunoașterea științifică, miracolele se destramă, devin adevăruri incontestabile.
Mă voi referi acum la un alt om deosebit al culturii noastre, la Calistrat Hogaș, care spunea: “ Eu cred că pădurile au suflet”. Cutreierând Munții Neamțului cu “Pisicuța” lui, înnopta de multe ori în pădure. Adormea sub foșnetul lin al frunzarului sau sub strigătul disperat al copacilor, atunci când veneau tunetele, fulgerele, trăsnetele…
Dar, nu ne vom opri aici. Strămoșii noștri traco-geto-daci erau cunoscuți ca adevărați oameni ai Naturii. Clasicii greci, cum ar fi Dioscoride, în “Getica”, spunea despre Deceneu –marele preot al regelui Burebista - ca era un om învățat care se pricepea să cerceteze ”poziția cerului” și proprietățile vindecătoare ale ierburilor și ale arbuștilor. La Dioscoride trebuie să menționăm pe Pedanios, din secolul I, pe Pliniu cel Bătrân, apoi pe Pseudo-Apuleus, care menționa denumirile dacice ale multor plante, care astăzi nu mai există în limba română. În schimb, savantul român I.I. Russu atestă denumiri dacice prezente în limba română: Brusture, Brad, Spânz, Brândușă, Pin, Plop, Salcie, Soc, Cicoare, Sulfină, Salvie etc.
Nu putem încheia această scurtă prezentare fără a menționa dialogul Charmide a lui Platon, care se referea la spusele unui medic trac: “Zamolxis, regele nostru care este un zeu, ne spune că nu trebuie să îngrijim ochii fără a ține seama de cap și nici capul nu poate fi îngrijit fără a ține seama de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul”.
Sufletele noastre pot fi vindecate cu “sufletul” plantelor.
În zilele noastre s-a născut o nouă terapie bazată pe sufletul plantelor, terapia doctorului Edward Bach din Țara Galilor, terapie a sufletului, în primul rând, despre care vom relata în alt articol.
