În cartea “ Viaţa secretă a plantelor “ autorii, Peter Tompkins şi Christopher Bird, au adunat numeroase dovezi ale complexităţii proceselor biochimice care se petrec în lumea vegetală.
Unul din exemple este al capacităţii de convertire a elementelor chimice unele în altele.
La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Antoine Lavoisier a enunţat principiul conform căruia “în Univers nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă “.
La începutul secolului XX s-a demonstrat pentru prima oară că există un număr mare de elemente care, sub influenţa unor factori, se transformă în altceva. “Radiul, de exemplu, element chimic cu proprietăţi radioactive, se converteşte în energie electrică, termică, luminoasă, care nu sunt elemente chimice, dar şi în plumb sau heliu, care sunt elemente chimice “.
Cu mult înainte însă, prin anii 1600, chimistul flamand Jean-Baptiste Helmont a făcut o experienţă care demonstrează capacitatea plantelor de a transforma elementele chimice.
A ars în cuptor o cantitate de pământ la temperaturi înalte, a pus acest pământ într-un vas de ceramică şi a sădit în el un “pui” de mesteacăn.
“ Timp de cinci ani nu i-a oferit altă hrană decât apă de ploaie sau, în caz de secetă prelungită, apă distilată. La sfârşitul acestei perioade, dezrădăcinând arborele şi cântărindu-l, a constatat că acesta câştigase în greutate 82 de kg şi că greutatea pământului din vasul de ceramică nu scăzuse, ba chiar era mai mare “.
Alţi cercetători au făcut observaţii asemănătoare.
Cercetătorul Henri Spindler a constatat că alga Laminaria poate produce iod chiar dacă trăieşte într-un mediu care nu conţine nici unul din compuşii acestuia.
În 1873 savantul Albrecht von Herzeele a publicat cartea intitulată „Originea substanţelor anorganice”, în care demonstra că plantele “departe de a se mulţumi cu ceea ce extrag din sol sau absorb din aer, crează în permanenţă materie“.
Numeroasele sale experienţe au arătat o creştere a conţinutului de potasiu, fosfor, magneziu, calciu, sulfuri, atât în organismul plantei cât şi în sămânţa pusă la încolţit în apă distilată, seminţele păstrate având un conţinut mult mai redus în aceste elemente, sau chiar deloc.
Plantele pot transforma fosforul în sulf, calciul în fosfor, magneziul în calciu, acidul carbonic în magneziu şi azotul în potasiu.
Peste un deceniu, un alt cercetător, Baranger, punând la germinat seminţe leguminoase într-o soluţie slabă de sare de mangan, acesta a dispărut imediat, în locul lui apărând fierul.
Repetând experienţele in condiţii diferite, a descoperit “o reţea întreagă de fenomene dintre cele mai complexe, care duceau la transmutaţii ale elementelor chimice din conţinutul seminţelor, precum şi factori de influenţare a acestora, cum ar fi perioada germinării, genul de lumină de care beneficiază seminţele şi chiar fazele Lunii “.
Pentru toate aceste procese complexe, plantele nu au nevoie de cantităţi mari de energie, presupuse pentru fisiunea atomului, de exemplu.
Cercetările au continuat şi rezultatele au confirmat de fiecare dată complexitatea nebănuită şi neînţeleasă a lumii vegetale.
În cartea „Natura substanţei”, cercetătorul Rudolf Hauschka afirmă că “ viaţa nu trebuie cerecetată cu mijloacele chimiei întrucât ea nu este un rezultat sau un efect al unor combinaţii de elemente, ci dimpotrivă, precede aceste fenomene şi este, prin urmare, cauza iar nu efectul lor.”
Hauschka afirmă că “tot ce este viu este supus morţii, dar nimic din ceea ce trăieşte nu s-a născut din moarte”.
Experienţele repetate ale lui Kervran au dus la ideea că fazele Lunii au un rol determinant în aceste procese aparent de neînţeles.
Rudolf Steiner a vorbit şi el despre forţele cosmice eterne care influenţează “alchimia vegetală”. Unele varietăţi de grâu, de exemplu, încolţesc numai când ziua începe să crească, deci după solstiţiul de iarnă.
În laborator, pelungindu-se ziua cu lumină artificială nu s-a obţinut încolţirea seminţelor.
Observaţiile şi consideraţiile făcute de Rudolf Steiner se referă la interferenţa permanentă dintre organismele vii – plante, animale, oameni – şi forţele Universului.
Înţelegerea lumii vii nu este posibilă în afara cunoaşterii şi luării în considerare a acestor interrelaţii.
Medicina este ştiinţa care, mai mult decât oricare alta, trebuie să folosească toate observaţiile şi rezultatele cercetărilor efectuate până acum privind complexitatea în care se manifestă viaţa, iar medicii să reconsidere rolul plantelor în vindecarea bolilor, în prevenirea lor şi în menţinerea stării de sănătate.
Aceasta este medicina viitorului, a restabilirii echilibrului dintre noi, oamenii şi celelalte fiinţe vii.
Este vital pentru noi şi pentru planeta minunată pe care ne-am născut, să respectăm şi să protejăm tot ceea ce ne înconjoară, mediul în care trăim împreună cu toate celelalte fiinţe.
