Pe lângă cei aproximativ doi litri de apă ce trebuie consumaţi oricum, trebuie suplimentată cantitatea în zilele în care se transpiră excesiv. Din cauza căldurii sau a sportului.
Limitaţi consumul de cafea şi bere, care deshidratează, contrar ideii că potoleşte setea şi beţi în fiecare zi măcar un ceai verde şi mâncaţi o supă caldă – aceasta ajută la reglarea temperaturii organismului.
Dieta specifică verii ar trebui să se bazeze mai mult pe salate şi fructe proaspete şi mai puţin pe mâncare gătită. Pe lângă evitarea petrecerii timpului în faţa aragazului, e păcat să se piardă din nutrienţii atât de valoroşi.
Legume
Printre legumele care ar trebui să se găsească mereu în frigider se numără roşiile, castraveţii, ardeii graşi şi capia, dovlecei, ciuperci (champignon sunt mai uşor de procurat), vinete, rădăcinoase. Încercaţi să aveţi mereu o pungă cu salată verde, o caserolă de ruccola sau spanac, o varză nouă mică sau un mix de frunze.
Vă puteţi bucura şi de păstăile verzi şi mazărea proaspătă, care au un timp scurt de gătire, precum şi de porumbul fiert sau copt.
Dacă nu aveţi timp de gătit şi vă e foame, puteţi încropi o masă sănătoasă în doar câteva minute. De exemplu, o supă rece (se pun în blender două roşii, o jumătate de ardei roşu, un castravete, doi căţei de usturoi, câteva frunze de busuioc, o jumătate de ceapă mică, ulei de măsline, oţet balsamic, sare şi piper după gust). O salată clasică e Caprese, în care se alternează felii de roşii şi mozzarella, care se asezonează cu sare de mare, ulei de măsline şi busuioc. Durează 10 minute să pregătiţi o masă sănătoasă.
Fructe
În prima parte a sezonului se mai găsesc căpşune şi cireşe, însă apar şi zmeura, fructele de pădure, vişine, caise, piersici, mere, pere, soiuri timpurii de struguri, pepenii galbeni şi verzi. În pieţe şi hipermarketuri se găsesc şi fructe exotice, însă e păcat să nu profităm de ceea ce ne oferă copacii din ţara noastră.
Băuturi
Pe lângă ceaiul verde care poate înlocui cu succes cafeaua puteţi consuma şi un suc de fructe. Nu mai multe, deoarece conţin o cantitate mare de zaharuri naturale şi poate creşte glicemia. Socata e o alegere minunată, mai ales dacă e preparată fără zahăr.
Ingrediente pentru un borcan de 3 litri
10-12 flori de soc proaspete sau uscate, 125 de grame de stafide (rehidratate peste noapte şi zdrobite cu blenderul; se pot folosi şi curmale), 3 lămâi bio. Se introduc toate ingredientele în borcan şi se acoperă cu apă de izvor sau apă filtrată. Borcanul se lasă la soare şi se amestecă socata dimineaţa şi seara, cu o lingură de lemn. După două zile o puteţi gusta. Se lasă mai mult dacă vreţi o băutură mai acidulată.
De multe ori apa simplă pur şi simplu nu mai intră. Pentru a-i schimba gustul o puteţi aromatiza. Puteţi pune frunze de mentă, fructe de pădure, zeama de la un castravete, zeamă de lămâie sau lime.
Pont: folosiţi lime-ul atât pentru a aromatiza apa, cât şi pentru a îndepărta mirosul neplăcut de transpiraţie. Trebuie doar să tăiaţi fructul în jumătate şi să îl folosiţi precum antiperspirantul.
Dieta de 1500 de calorii
Mic dejun (350 calorii)
- omletă din două ouă şi o mână de frunze de spanac, o brioşă din făină integrală
- un iaurt degresat, o cană de fructe de pădure, 10 nuci
- o cană de lapte de soia, o jumătate de cană de fulgi de ovăz, o cană de căpşune/cireşe
- două felii de pâine integrală, o lingură de unt de migdale, o pară.
Prânz (400 calorii)
- o salată verde, jumătate de conservă de ton în suc propriu, 3 linguri de nuci şi alune mărunţite, o jumătate de cană de struguri jumătăţi, dressing din ulei de măsline şi zeamă de lămâie
- o salată grecească (cu brânză slabă) şi o supă de fasole (fără ciolan)
- un sandviş cu pâine integrală, o lingură de muştar de Dijon, 5 felii de friptură de curcan sau piept de pui, o jumătate de pară feliată
- wrap din tortilla cu făină integrală, o jumătate de cană de fasole din conservă, scursă, un sfert de avocado mărunţit, o mână de frunze de salată, două linguri de salsa sau pesto din comerţ.
Cină (450 calorii)
- paste dintr-o cană de paste integrale fierte, 100 de grame de creveţi prefierţi şi curăţaţi, o cană de dovlecei tăiaţi cubuleţe, doi căţei de usturoi, câteva frunze de busuioc, o lingură de ulei de măsline
- un meniu sushi de la un restaurant japonez (în funcţie de preferinţe)
- salată din câte o treime de ardei roşu, galben şi verde tăiat cubuleţe, o jumătate de ceapă mică tocată, o lingură de ulei de măsline, o jumătate de conservă de fasole fiartă, un sfert de ardei iute mărunţit, două tortillas din făină integrală încălzite
- un file de somon pe grătar cu patru roşii cherry şi salată verde.
Gustări (150 calorii)
- doi morcovi tăiaţi sub formă de baghete cu o lingură de hummus
- o felie de caşcaval şi 4 biscuiţi săraţi
- o mână de stafide
- un iaurt grecesc degresat cu o mână de afine
- o cană de căpşune feliate
- 10 migdale şi un măr mic
- o jumătate de cană de sorbet
- o banană.