În cartea “În pădurile Siberiei”, scriitorul Sylvain Tesson, surprinde sărbătoarea oficială a pădurii la sfârşitul lunii mai, când viaţa îşi reintră în drepturi .
“Copacii mor, cad şi putrezesc, dar, în acest sol, care este memoria pădurii, alte mlădiţe vor răsări şi îşi vor începe urcuşul de un secol sau două către cer.”
Profesorul Puşkin din Rusia, doctor în psihologie, afirmă că “celulele florilor reacţionează la procesele ce se derulează în sistemul nervos al fiinţei omeneşti”.
El consideră că este posibil “să existe o legătură specifică între aceste două sisteme de informaţie, celulele vegetale şi sistemul nervos uman. Limbajul celulei vegetale ar putea fi legat de cel al celulei nervoase. Aceste celule vii atât de diferite, par a fi în stare să se înţeleagă.”(Viaţa secretă a plantelor).
Cercetări făcute la Centrul de cercetare din Akademorodsk din Siberia demonstrează că plantele sunt înzestrate cu memorie.
Ele sunt în măsură să culeagă impresii şi să le păstreze foarte mult timp.
Una dintre experienţe a fost făcută cu o muşcată.
O persoană îi rupea şi îi înţepa frunze în fiecare zi, iar o altă persoană o îngrijea cu toată dragostea în fiecare zi, stropind-o cu apă, mărunţind pământul şi sprijinind rămurelele mai grele.
Muşcata a fost conectată la electrozii unui detector şi s-a constatat că, la apariţia celui care o chinuia, trasorul înregistra unde în linii frânte care indicau furie, disperare, iar când intra în încăpere celălalt, liniile graficului deveneau curbe blânde care sugerau calm şi tandreţe.
Este doar una dintre numeroasele experimente similare efectuate, cu aceleaşi rezultate obținute de fiecare dată.
S-a mai constatat şi prezenţa unei reacţii de compasiune şi generozitate, dacă putem spune aşa.
S-a observat că “îşi impart” raţia de apă cu o plantă vecină, dacă aceasta nu este udată.
Planta defavorizată, aşezată în vecinătatea celor care erau udate, nu s-a uscat, arătând ca şi cum primea şi ea apă.
Nu ştim însă cum se petrece acest fenomen.
Goethe, marele poet şi om de ştiinţă, botanist de excepţie, vedea în spatele formei materiale a plantelor o esenţă spirituală.
Această idee l-a inspirat pe Gustav Theodor Fechner, profesor de fizică la Universitatea din Leipzig, intuind şi depăşind astfel limitele fiziologiei mecaniciste, că plantele se recunosc după parfum, “fiecare luând cunoştinţă de existenţa celorlalte într-un mod infinit mai delicat decât oamenii.”
Îndrăgostiţii fac excepţie, asemănându-se cu florile “tocmai prin gingăşia cuvintelor pe care le spun.”
Să fim îndrăgostiţi de natură şi să ne manifestăm toată gingăşia faţă de plante, să ne bucurăm că ne aflăm împreună pe minunata planetă Pământ.
