Dieta de toamna

Toamna e un anotimp minunat, asezonat cu fructe şi legume din belşug, vreme răcoroasă, culori sublime, poftă de mâncare sănătoasă.

Dieta de toamna
Dieta de toamna

În general, primăvara şi în perioada dinaintea vacanţei de vară cam toată lumea e la dietă, se pregăteşte pentru mare, munte, costum de baie. Apoi, vara apar tentaţiile: picnicuri, feluri de mâncare îmbietoare, grătare, all inclusive, îngheţată. Iar kilogramele revin pe abdomen, coapse, fese, uneori acompaniate de alte câteva. Deşi luna ianuarie e considerată de cei mai mulţi un nou început, perioada ideală pentru a începe procesul de slăbire, toamna este cel mai greu să menţii greutatea, din cauza abundenţei de alimente.

Controlul poftelor

Cea mai mare provocare atunci când îţi propui să slăbeşti sau doar să te menţii este să rezişti tentaţiilor. Mesele şi gustările frecvente, la două-trei ore, ajută. Mai ales persoanele ocupate, care ar uita să mănânce toată ziua, dacă nu li s-ar face foame.
Dacă vi se face poftă de o gustare nesănătoasă, beţi un pahar de apă. Dacă tot nu trece senzaţia, ar trebui să aveţi mereu în geantă o cutiuţă cu fructe uscate, seminţe şi nuci crude. Toamna aveţi  sâmburi de floarea soarelui şi dovleac, nuci, stafide, caise sau prune uscate (le puteţi obţine acasă, cu ajutorul unui deshidrator).

Frigiderul şi cămara

Cel mai uşor este să mănânci nesănătos atunci când ai la îndemână astfel de alimente. De aceea, frigiderul trebuie să fie mereu plin cu alimente proaspete, de sezon. Broccoli şi conopida sunt alegeri sănătoase, bogate în vitamina C, proteine şi fibre.
Dovleacul şi seminţele acestuia nu ar trebui să lipsească din nicio cămară. Fibre, minerale, vitamine, beta-caroten, fier, cupru, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, iar lista beneficiilor poate continua. Seminţele ţin la distanţă paraziţii intestinali, iar dovleacul se poate găti în zeci de feluri.
Usturoiul şi ceapa sunt cunoscute datorită proprietăţilor antibacteriene, iar alicina conţinută suprimă senzaţia de foame.
Merele trebuie să fie consumate în fiecare zi. Sunt o sursă incredibilă de fibre, o gustare rapidă, hipocalorică, au indicele glicemic scăzut, sunt uşor de transportat la şcoală sau la locul de muncă.

Mic dejun

Prima masă a zilei este foarte importantă, mai ales dacă aveţi o ocupaţie care nu vă lasă prea mult timp pentru a vă mai gândi la mâncare. Dacă săriţi peste masa de dimineaţă veţi fi tentaţi să mâncaţi mai mult pe parcursul zilei, mai ales alimente mai puţin sănătoase.
Micul dejun trebuie să conţină fibre şi proteine, să fie echilibrat şi uşor. Puteţi încerca diverse combinaţii între fructe, legume şi cereale integrale, lactate, ouă. Axaţi-vă pe alimentele proaspete, uitaţi de mezeluri şi cerealele cu zahăr şi arome.

Controlul caloriilor

Nimeni nu spune că trebuie să număraţi cu stricteţe toate caloriile pe care le mâncaţi, însă un calcul simplu arată câtă grijă trebuie să aveţi. 100 de calorii consumate în plus, în fiecare zi, fac ca la sfârşitul unui an să aveţi un surplus de 3.5 kilograme. Şi 100 de calorii înseamnă foarte puţin: o mână de nuci, un măr mare, o pară medie, o banană, un iaurt, o jumătate de buchet de broccoli sau conopidă, o felie subţire de dovleac copt.
Chiar dacă se optează pentru o alimentaţie sănătoasă, trebuie păstrat un echilibru. Pentru fiecare porţie în plus trebuie să se renunţe la altceva sau să se facă mişcare în plus.

Alimente hipercalorice

Toamna nu prea mai păcălim organismul cu salate, acesta are nevoie de mâncare mai consistentă. Însă atenţie la celelalte ingrediente folosite, pe lângă legume. Şi la asocieri! Cartofii nu au ce căuta în aceeaşi farfurie cu carnea mai des de o dată pe săptămână.

Supe creme – bază pentru acestea sunt, de cele mai multe ori, cartofii. Iar pentru consistenţa cremoasă se adaugă şi smântână. Consumaţi-le cumpătat, fără a mai adăuga crutoane, bacon sau brânză, dacă ţineţi la siluetă.

Fripturi grase – nemaifiind atât de cald, utilizarea cuptorului devine o plăcere. Fripturile îşi recapătă locul în meniul familiei, însă atenţie ce tip de carne gătiţi. Utilizaţi doar carne macră şi renunţaţi la sosuri şi garnituri în favoarea salatelor de sezon. Un cotlet de porc la cuptor merge foarte bine cu un amestec de legume la tavă, cu salată de varză sau pe pat de spanac, nu neapărat cu orez, cartofi sau paste.

Băuturi – mustul este delicios, însă un pahar ajunge. Sucul din struguri este plin de zaharuri, fie ele şi naturale, dar şi de calorii. A căror valoare depăşeşte beneficiile nutrienţilor conţinuţi. Şi nici ciocolata caldă, băutura de sezon îndrăgită nu mai este o variantă, din aceleaşi motive.

Decât să renunţaţi la micile plăceri culinare, compensaţi cu sport. Toamna, până şi vremea este cu adevărat o sursă de inspiraţie pentru un program cu multe activităţi în aer liber. Nu e prea cald pentru a alerga în parc, pentru a face plimbări în zone montane sau deal, iar ploaia poate fi “fentată” cu activităţi în sala de sport sau acasă. Iar o dietă echilibrată nu doar că vă ajută să vă menţineţi greutatea, ci şi starea de sănătate.