PLANTA sau EXTRACT care varianta este mai eficienta in cazul administrarii orale?

Odată cu trendul crescut la nivel mondial de întoarcere către terapiile naturale a crescut și oferta de produse naturale, majoritatea pe bază de plante. Dintre aceste produse, foarte puține sunt autorizate ca medicamente, având o documentație detaliată în ceea ce privește eficiența și siguranța. Marea majoritate sunt notificate ca suplimente alimentare, calitatea, eficiența și siguranța lor fiind dependente doar de simțul de responsabilitate al producătorului.

PLANTA sau EXTRACT  care varianta este mai eficienta in cazul administrarii orale?
PLANTA sau EXTRACT care varianta este mai eficienta in cazul administrarii orale?

Studiile de tehnologie farmaceutică și biofarmacie au demonstrat că absorbția cea mai rapidă, adică biodisponibilitatea maximă, în cazul administrării orale, se constată la formele lichide, urmate fiind de forma farmaceutică de capsule și apoi de cea de comprimate.

Deoarece administrarea de lichide, mai ales la adulții activi, s-a constatat a avea o complianță mai redusă, pe piața produselor naturale au apărut foarte multe capsule, dar și comprimate. Foarte multe dintre aceste produse în forme solide conțin plantă mărunțită mai fin sau mai puțin fin.

Dar oare pot avea aceste produse o eficiență similară cu a produselor în forme farmaceutice identice dar conținând extracte uscate de plante? Care ar fi diferența?

Plantele au fost folosite de om de la începutul lumii, ca atare, ca hrană, dar și în scop curativ, mai ales sub formă de ceaiuri sau poțiuni. Azi, pe lângă extractele lichide clasice există o serie de extracte moi sau uscate, mai concentrate în compuși bioactivi și care conțin substanțele active dizolvate în forme lichide, în formă semisolidă sau solidă. Ca urmare este lesne de înțeles că substanțele active din aceste extracte se vor dizolva și absorbi mai repede decât din planta ca atare, din care compușii bioactivi trebuie să difuzeze în sucurile digestive, iar acest proces este mai lent decât dizolvarea.

Ceea ce duce la concluzia: capsulele și comprimatele cu extracte din plante vor avea o biodisponibilitate mai mare în organism față de capsulele și comprimatele cu plante măcinate. Este acest lucru adevărat?

Eficiența și siguranța produselor pe bază de plante se datorează conținutului în diferite clase de compuși bioactivi. Prezența acestor compuși bioactivi în amestecul din capsule sau comprimate, respectiv regăsirea lor în urma dezagregării învelișului și disoluției asigură eficiența acestor produse. Testele de disoluție și dezagregare simulează procesele prin care trec produsele în forme semisolide sau solide în organismul uman, pe parcursul eliberării componentelor active.

În cele 3 figuri de mai jos sunt prezentate, spre exemplificare, cromatogramele pe strat subțire (metode clasice de identificare) a 3 produse care conțin Sunătoare – Hypericum perforatum L., plantă care are drept componente active hipericina și o serie de flavonoide.

La toate cele 3 produse s-au aplicat condiții identice de extracție a compușilor activi din capsule, de dezagregare și de disoluție. Pe cromatograme s-a urmărit prezența hipericinei (banda roșie) și intensitatea benzii, precum și profilul compușilor activi (succesiunea benzilor, culoarea și intensitatea lor – mai ales a celor colorate în portocaliu, specifice flavonoidelor).

Primul produs (P1) conține extract uscat de Sunătoare, împreună cu alte extracte de plante.
Produsul P2 conține o cantitate dublă de extract uscat de Sunătoare față de produsul P1, având în componență și alte extracte de plante.
Produsul P3 conține herba de Sunătoare – Hyperici herba mărunțită, fără alte produse vegetale în compoziție.

Rezultatele arată clar superioritatea, în ceea ce privește prezența compușilor activi specifici Sunătoarei, a produselor conținând extracte uscate.

Și compoziția cantitativă contează, o cantitate mai mare de extract va asigura doza necesară pentru un efect corespunzător după toate fazele prin care trece capsula în organism de la înghițire la dezagregarea învelișului și apoi dizolvare.

Se observă clar prezența hipericinei în cantități semnificative în produsele P1 și P2, în P2 și după dezagregare și disoluție, în produsul P3 acest compus activ principal fiind abia în urme.

Ca urmare putem concluziona că produsele pe bază de plante sunt eficiente în forme solide dacă conțin extractul uscat și nu planta mărunțită, formă a cărei biodisponibilitate în organism este foarte redusă. Trebuie să înțelegem că forma sub care introducem planta în organism determină eficiența efectului acesteia. Planta are efectul bine cunoscut, dar dacă nu o introducem în organism sub forma în care organismul o poate prelua și prelucra cel mai bine, eficiența ei scade sau chiar dispare.